top of page

Beliș: O tabără mai altfel la Cercul de Film-TV

Actualizată în: 1 dec. 2022

În această toamnă, Alex ne-a luat pe noi, grupa de performanță, într-o tabără cu scopul de a ne aprofunda abilitățile de filmmaking și de a ne dezvolta capacitatea de a coordona și a face parte dintr-o echipă. În ciuda faptului că aceste activități sună obositoare, poate chiar plictisitoare, Alex a făcut totul să fie distractiv și interactiv, ca o joacă.

Odată ce am scăpat de traficul stresant și obositor al Clujului, am fost încântați de peisajul captivant și colorat al drumului spre Beliș. Pe microbuz a fost mare veselie, mai ales când am ajuns, într-un final, la destinația noastră: Cabana Apus de Soare.

După ce am ajuns, Alex ne-a citit regulamentul, s-a asigurat că suntem întregi și ne-a repartizat pe camere. Apoi am luat cina. Mâncarea și cazarea au fost pe placul tuturor. Așteptările noastre nu erau așa mari, de aici și surprinderea noastră.

cercul de film tv

Seara, ne-am adunat pentru a viziona un documentar numit „Searching for Sugar Man ”, care vorbește despre viața cântărețului „Rodriguez”. Cel mai mult mi-a plăcut modul în care documentarul m-a ținut în suspans, dezvăluind adevărul chiar la final, având un caracter misterios. Un lucru foarte surprinzător era că aveam toată cabana pentru noi.


Ori a fost norocul, ori Alex și-a scos asul din mânecă pentru a se asigura că putem vorbi sau striga oricât de tare ne-am dorii. Un lucru de apreciat este că el a avut abilitatea să țină spiritele încinse sub control, ceva ce niciunul dintre noi nu ar fi putut să facă.


Următoarea zi am început conform tradiției, cu activitatea de filmare. De data aceasta tema a fost una mai grea: Autoportret. Ne-am străduit cât am putut de bine, însă majoritatea dintre noi am terminat după termenul limită. Alex ne-a atras atenția asupra acestui fapt, adăugând că punctualitatea este un atu foarte important în caracterul unei persoane. Cred că ar fi trebuit să avem mai mult timp pentru a termina materialele, astfel, am fi putut crea materiale mai bune. În orice caz, sunt mulțumit de produsul final.


cercul de film tv

Pe după-amiază, am pornit într-o drumeție spre magazinul din sat, pentru a ne aproviziona în vederea serii care urmează. După sesiunea de shopping, am decis să continuăm plimbarea spre pădurea din apropiere. Acolo, am făcut poze, am dezbătut diferite subiecte și am aflat diferite curiozități de la Alex despre porcii mistreți și urmele pe care aceștia le lasă în urma lor. La întoarcere, se simțea oboseala din picioarele noastre, chiar dacă n-am umblat atât de mult, poate și pentru că am cărat cumpărăturile după noi.


Am fost nerăbdători să vedem materialele realizate de ceilalți colegi, astfel am ales să facem această activitate înainte de cină. Reacțiile au fost diferite la vederea filmărilor, auzindu-se râsete, strigăte și aplauze. Alex a avut câteva observații cu privire la calitatea materialelor, spunând că ar trebui să fim mai atenți, mai implicați, dar mai ales, mai buni lideri de echipă.

cercul de film tv

Seara s-a încheiat cu un joc de biliard, apoi distrându-ne la party, unde Alex ne-a arătat diferite dansuri în grup sau în pereche.


Următoarea dimineață, după un somn odihnitor, am ordonat camerele, ne-am pregătit de plecare, însă, înainte, am mers pe lacul Beliș cu hidrobicicletele. Drumul până acolo o fost o experiență unică, pentru că am mers cu o dubă unde stăteam cu toții ca niște muncitori gata de muncă.

cercul de film tv

Ne am îmbarcat pe bărcile aflate acolo si am pedalat în ritm alert spre depărtările lacului. Peisajele erau absolut uimitoare. Faptul că aveam libertatea să explorăm fără nici o limită, fără nici o regulă, doar noi, Alex și lacul, mă făcea să mă simt liber, fără nici o grijă. Mi-a părut rău că nu am mers mai aproape de baraj, pentru că aș fi vrut să văd de aproape minunea inginerească ce se afla acolo.


În final, ne-am urcat pe microbuz și ne-am îndreptat spre harababura din care am plecat. Această excursie a fost o pauză atât trupească, cât și sufletească, un răgaz de liniște, împreună cu colegii mei dragi, o experiență de neuitat pe care aș repeta-o oricând.



Articol realizat de David Tuluș.


Keywords: cercul de film tv facultatea de teatru si film regie copii filmări cluj-napoca cursuri film copii cluj

206 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate
Post: Blog2_Post
bottom of page